Te-ai intrebat vreodata cum ar fi lumea fara tine? Cum ar fi fost fara tine? Cum ai influentat viata celor din jurul tau? Le-ai creat doar probleme fara de care poate ar fi fost mult mai fericiti, mai multumiti, mai orice?
Cum ar fi fost lumea fara mine? Cum ar fi fost cei dragi mie daca eu n-as fi fost?
Imi place foarte mult un film, care se difuzeaza, de obicei, de Craciun. “O viata minunata” se numeste. Si prezinta varianta vietii tuturor cu si fara influenta eroului principal. Filmul spune o poveste foarte draguta si cu final fericit, cu privire la influenta lui in viata atator oameni. Si ma face intotdeauna sa ma gandesc la influenta mea in viata altora.
As vrea sa am ocazia, intr-un fel sau altul, sa-mi dau seama daca eu, ideile mele au avut vreo influenta asupra unei persoane. Sigur ca mi-ar placea sa stiu ca a fost ceva pozitiv, ca fara de mine… dar cui nu i-ar placea sa stie asa ceva… Dar as vrea sa stiu si daca prezenta mea a avut un impact negativ.
Nu stiu la ce mi-ar servi asa ceva… Oricum, ar fi la trecut, in oricare dintre ipostaze. Poate doar asa… de moral.

De fapt, mai e putin si mi-o acord. Am nevoie sa ma duc acolo unde pot sa ma adun si pot sa ma urlu. Acolo unde pot sa-mi revin, sa-mi amintesc si sa pun cap la cap ce vreau . Acolo unde am timp de mine si unde sunt libera. Acolo unde imi acord timpul de care am nevoie.
Off… abia astept saptamana aia de nepasare si de rasfat… Mi-e asa de bine sa ma intorc la bunici…
Si-o sa ma duc, ca de obicei, sa ma plimb pe malul marii, unde sa pot sa fiu singura si departe de picior de om macar vreo doua ore. Si-o sa-mi bag castile tale, ingeras, in urechi, insa
cu muzica mea, genul melodiilor de mai sus si vad eu ce alte melodii de inima albastra mai gasesc. Si-o sa visez la printi, printese si cai verzi pe pereti, la cenusarese si la lebede si alte basme de genul.
Si-o sa ma simt mai intai trista si deprimata, dupa care o sa-mi vina sa plang de bucurie ca sunt iar acasa… sau cel putin acolo unde ma simt eu cel mai acasa. Cred ca acasa se numeste locul unde simti ca renasti si care te face sa zambesti increzator.
Si, binenteles c-o sa visez la cum ar fi daca… Doar e locul perfect, va fi muzica perfecta, doar, ei bine, personajele vor fi nitel neobisnuite: o fata si-un prieten imaginar. Patetic, stiu, dar… realitatea e cam… de fapt, nu realitatea e de vina, ci faptul ca eu ma simt mai bine printre vise si fantasme, realitatea e rareori asa cum mi-o imaginez eu.
Se intampla ca atunci cand imi doresc ceva, sa se intample, dar niciodata cu rezultatul la care sper eu. Asa ca nu imi mai doresc, sau daca doresc, incep sa-mi conditionez dorintele.
In consecinta, visez. Cel putin acolo, totul se intampla asa cum imi doresc. Si toate surprizele sunt placute.

… nu vreau sa stiu dar vreau sa fiu sigura ca nu voi mai face sportul asta decat de bucurie.

Am zis ca nu se poate intampla nimic daca urmaresc instructiunile… suna destul de simplu chiar si, mai ales, suna ca fiind amuzant. Si, idioata de mine, la final am plans in hohote. Melodia s-a nimerit sa fie fondul sonor pentru chestia asta.

Am gasit-o in timp ce frunzaream caiete de de tip 1.

M-am gandit de mult sa-ti scriu asta… nu stiu ce m-a impiedicat pana acum. Probabil lipsa de inspiratie. Sau timiditatea mea excesiva. Ca, zau, am incercat dar stii cum imi place mie sa ma joc cu cuvintele si, in loc sa spun ce am de gand, te las sa ghicesti dintr-o oaresce fraza, oarecum banala, toata increngatura de emotii si sentimente care, la un moment dat, se bat cap in cap si n-ar trebui sa existe, unele dintre ele… of, am inceput iara…
Vreau sa-ti spun ca imi placi. Asta e mult prea pe scurt.
Imi placi foarte mult. Imi place sa vorbesc cu tine despre cate-n luna si-n stele si despre secretele lumii asteia nebune dar fenomenale. Probabil ca o sa ajunga sa-mi placa si cand ne certam, desi eu nu am prea multe sperante in directia asta, ca-s cam orgolioasa si habar n-am sa pierd… Si da, stiu ca e dulce impacarea dar… e astfel doar atunci cand eu am dreptate.
Imi place sa te privesc atunci cand faci ceva ce te pasioneaza. Esti adorabil cand te incrunti ca eu mai stiu ce piesa se incapataneaza sa nu stea cum vrei tu si-i spui cate ceva despre parinti, gen: taica-tau a fost capsa pentru petarde si maica-ta n-a fost mai breaza…
Imi place sa te vad cand asculti ceva ce-ti place. Cum incerci sa-ti justifici cateodata gusturile tale ciudate si aiurite in materie de muzica, de exemplu, si eu iti arat limba, in general, si-ti atrag ca suntem doi d-astia, pentru ca, de obicei, si mie imi place ce asculti tu.
Imi place cand dormi. Atunci ma pot uita la tine fara sa incepi sa ma intrebi de ce stau si te masor asa, din cap pana-n picioare. Cam cum faci tu, cateodata, cand ma privesti cu un zambet misterios si c-o stralucire aparte in ochi iara eu, dupa o noapte nedormita, cu parul valvoi si in picioarele goale, ma sprijin de-o cana de cafea.
Imi place atat de mult cand esti langa mine, cand ma atingi. Ai un dar aparte, ma faci sa ma simt speciala. Ma faci sa ma simt aparata. Ma faci sa ma simt in siguranta. Imi place ca pielea mea pare ca se transforma in matase si foc acolo tu ma mangai.
Imi place ca ma faci sa uit de toti si de toate si ma pot linisti.
Imi place ca ne izolezi de ceilalti si eu pot sa ma relaxez.
Imi place ca ma mangai de parca as fi cea mai frumoasa femeie din lume si ca eu incep sa cred si s-o simt.
Pentru toate astea nu stiu cum sa-ti multumesc. Sper doar ca nu e prea mare bataia de cap.

Sunt legata la ochi c-o bucata de… ceva, ce-mi permite doar sa zaresc din cand in cand. Atunci cand ai chef sa te distrezi pe seama mea, cand vrei sa ma chinui inca putin sau te plictisesti, cel mai probabil. Am mainile legate la spate. Suficient de larg incat sa le pot misca dar nu suficient incat sa-mi pot smulge blestemata aia de carpa. Iti port camasa: placere si tortura: o simt, pe rand: ma apara, ma protejeaza, ma sufoaca si ma leaga… simbolul tau ca-ti sunt prizoniera, ca sunt doar a ta, o jucarie cateodata, un suflet alteori, un capriciu mai tot timpul.
In labirintul asta, in care m-ai inchis (sau asta cred; atunci cand dau peste o usa, dincolo de ea descopar o alta camera), incerc sa ma ascund de tine dar nici umbra mea nu se poate lauda ca imi e atat de aproape precum esti tu. Te stiu in fiecare rasuflare si in fiecare bataie de inima. Probabil, doar in gand ma pot minti ca nu te simt. Ma lasi sa ma amagesc putin, apoi vii sa-mi amintesti ca inca nu e cazul.
Ma lasi sa-mi fie frig doar ca sa ma poti lua in brate: urasc cand faci asta pentru ca stii ca am nevoie de caldura aia sa supravietuiesc ca om, dar ma omori umilindu-ma astfel, ca spirit. Ma lasi sa-mi fie sete, doar ca sa-mi poti da sa beau pocale pline de amaraciune sau sa-mi strecori printre buzele-mi arse cativa stropi de ambrozie. Grozav truc, merge de fiecare data: ma face sa vreau sa-mi revin, sa visez, doar ca sa-mi arzi sufletul apoi cu venin. Ce, oare, inveti tu din zbaterile mele? Cu ce te ajuta sa-mi dai o mie de pahare de ura, slabiciune, frica, prostie si doar cativa stropi de stralucire? Ce deslusesti tu in lacrimile mele de neputinta si in gesturile mele de a ma apara de tine? Nu intelegi durerea?
Stiu ca esti langa mine, mi-e imposibil sa nu-mi dau seama. Si nu inteleg de ce nu ma lasi sa te vad. De ce iti este teama: ca nu te voi alege pe tine, ca voi incerca sa fug sau dimpotriva?
Visez sa te cuceresc cateodata. Ce nerozie din partea mea: ce sa-ti ofer eu tie, cand tu ai totul? Sper astfel sa te cunosc, sper sa-ti cersesc indurare mai frumos, sper sa inteleg, sa te inteleg, sa-mi aflu noima.
Cel mai mult ma supara faptul ca nu vorbesti. Ma lasi sa-mi tin lungi discursuri despre ce trebuie sa fac, ce nu trebuie sa fac, ce-ar trebui altii sa faca, ce mi-ar place sa fac, ce orice altceva imi trece prin cap, inclusiv despre vreme, dar nu-mi raspunzi. Sunt legata la ochi, legata la maini, prizoniera unui nimanui atotputernic, care face din mine insami colivia perfecta. Daca nu ma lasi sa te cunosc, ce rost au toate?
As vrea sa ma lasi sa te vad macar. Nu stiu daca m-as multumi doar cu atat.
Dar asa, cum sunt acum, cand ma lasi sa orbecai in lumina, cand imi faci fiecare pas sovaielnic, cand trebuie sa imi cantaresc fiecare decizie cu o masura precum regretul, mai am atat de putin pana voi gasi o fereastra odata. Si-atunci… sunt dispusa sa platesc pretul evadarii, oricat de mare ar fi acela.