Te-ai intrebat vreodata cum ar fi lumea fara tine? Cum ar fi fost fara tine? Cum ai influentat viata celor din jurul tau? Le-ai creat doar probleme fara de care poate ar fi fost mult mai fericiti, mai multumiti, mai orice?
Cum ar fi fost lumea fara mine? Cum ar fi fost cei dragi mie daca eu n-as fi fost?
Imi place foarte mult un film, care se difuzeaza, de obicei, de Craciun. “O viata minunata” se numeste. Si prezinta varianta vietii tuturor cu si fara influenta eroului principal. Filmul spune o poveste foarte draguta si cu final fericit, cu privire la influenta lui in viata atator oameni. Si ma face intotdeauna sa ma gandesc la influenta mea in viata altora.
As vrea sa am ocazia, intr-un fel sau altul, sa-mi dau seama daca eu, ideile mele au avut vreo influenta asupra unei persoane. Sigur ca mi-ar placea sa stiu ca a fost ceva pozitiv, ca fara de mine… dar cui nu i-ar placea sa stie asa ceva… Dar as vrea sa stiu si daca prezenta mea a avut un impact negativ.
Nu stiu la ce mi-ar servi asa ceva… Oricum, ar fi la trecut, in oricare dintre ipostaze. Poate doar asa… de moral.

De fapt, mai e putin si mi-o acord. Am nevoie sa ma duc acolo unde pot sa ma adun si pot sa ma urlu. Acolo unde pot sa-mi revin, sa-mi amintesc si sa pun cap la cap ce vreau . Acolo unde am timp de mine si unde sunt libera. Acolo unde imi acord timpul de care am nevoie.
Off… abia astept saptamana aia de nepasare si de rasfat… Mi-e asa de bine sa ma intorc la bunici…
Si-o sa ma duc, ca de obicei, sa ma plimb pe malul marii, unde sa pot sa fiu singura si departe de picior de om macar vreo doua ore. Si-o sa-mi bag castile tale, ingeras, in urechi, insa
cu muzica mea, genul melodiilor de mai sus si vad eu ce alte melodii de inima albastra mai gasesc. Si-o sa visez la printi, printese si cai verzi pe pereti, la cenusarese si la lebede si alte basme de genul.
Si-o sa ma simt mai intai trista si deprimata, dupa care o sa-mi vina sa plang de bucurie ca sunt iar acasa… sau cel putin acolo unde ma simt eu cel mai acasa. Cred ca acasa se numeste locul unde simti ca renasti si care te face sa zambesti increzator.
Si, binenteles c-o sa visez la cum ar fi daca… Doar e locul perfect, va fi muzica perfecta, doar, ei bine, personajele vor fi nitel neobisnuite: o fata si-un prieten imaginar. Patetic, stiu, dar… realitatea e cam… de fapt, nu realitatea e de vina, ci faptul ca eu ma simt mai bine printre vise si fantasme, realitatea e rareori asa cum mi-o imaginez eu.
Se intampla ca atunci cand imi doresc ceva, sa se intample, dar niciodata cu rezultatul la care sper eu. Asa ca nu imi mai doresc, sau daca doresc, incep sa-mi conditionez dorintele.
In consecinta, visez. Cel putin acolo, totul se intampla asa cum imi doresc. Si toate surprizele sunt placute.