Tread Softly Because You Tread on my Dreams. Am pasit cu atata grija incat… am reusit sa-mi calc propriile vise in picioare. Aceasta constatare face parte din seria ”imi plang de mila”.
Ma duc sa dansez prin vreo intersectie, la miezul noptii, cu ielele de oras. De oras, pentru ca acum avem jungla de beton, stalpi pe post de copaci si copaci pe post de umbre sau de stafii de copaci. Si chiar si asa, tot imi placi, pentru ca nu stiu vreodata ce surpriza imi oferi dupa urmatorul colt. Placuta, urata, amaruie, precum ciocolata neagra.
Sau o sa ma plimb pur si simplu. O sa-mi dau ochelarii jos de la ochi pentru ca atunci cand fac asta sunt aproape chioara si macar sunt inconjurata de umbre, nu mai sunt inconjurata de oameni asa ca… seamana totul cu lumea din mine. Pentru ca nimic nu mai are contur, pentru ca lumina nu mai vine de fix de la stalpul ala, fix de la becul ala, ci seamana cu luminile din cartile cu povesti: toate sunt mici sfere lucitoare de-o frumusete neasteptata. O sa-mi var castile in urechi, o sa ma las vrajita de mirajul melodiilor si-o sa simt ca plutesc in mijlocul lui nicaieri si ca sunt stapana pe tot si pe toate, inclusiv pe viata mea.
O sa visez cu ochii deschisi, o sa-mi ofer iara o pauza de simtire pentru ca, din nou, am fost luata prin surprindere azi de-o situatie pe care am mai trait-o si care reuseste sa ma amarasca si sa ma infrigureze, ca de obicei. Si stiu ca port o mare parte din vina, pentru ca mi-e teama. Dar… ce-si face omul cu mana lui, pe langa faptul ca se numeste lucru manual, se numeste ca e bun facut, nu? Un personaj dintr-o carte pe care nu credeam in veci ca o voi citi, daramite ca-mi si va place, spune, aproximativ, ca acceptam sa fim luati in ras, chinuiti, de viciile si/sau de slabiciunile noastre dar niciodata indeajuns incat sa renuntam la ele.
Sunt fatalista sau doar am o imaginatie bogata? Nu stiu ce sa cred deoarece, atunci cand intalnesc pe cineva pentru prima oara, deja imi formulez, in gand, o poveste. O poveste ce pare sa prinda viata si sa se desfasoare asa cum imi imaginez. Si ajung la o concluzie, aproape de fiecare data aceiasi (atunci cand n-a functionat, a fost precum exceptia care confirma regula): ce bine ca am gusturi bune… si o multime de prietene care sa aprecieze.