Uff, greu cu leapsa asta. Deoarece, conform formarii mele de liceu, si anume aceea de vanzatoare, ma gandesc imediat la macar 3 variante pentru orice mi se propune: alb, negru, gri, in general.
Astfel incat, initial am vrut sa scriu despre sora mea mai mica, cea care m-a invatat ca viata se traieste, ca pentru a fi bagat in seama de oameni, trebuie sa-i saluti mai intai, cea care m-a invatat sa nu-mi fie teama sa-mi spun parerea, cea care mi-a daruit incredere.
Dar m-am hotarat sa scriu despre altcineva, probabil pentru ca ne cunoastem de mai mult timp (si cred ca asta cu timpul ma va costa o injuratura). Eroul meu e Tata. Pentru ca mi-a dat sanse atunci cand nimeni n-a facut-o, m-a ajutat neconditionat, pentru ca a fost alaturi de mine, pentru ca, atunci cand am gresit, mi-a spus ca nu e nimic, ca omul greseste si ca mai exista o a doua sansa, pentru ca mi-a dat cel mai folositor sfat pe care l-am primit: “fa tot ce vrei tu, atata timp cat te recunosti in oglinda” (sfatul l-am primit intr-un ajun de Paste, cred, cand era toata familia acasa si in febra pregatirilor, iar tata facea cozonaci si bause un pahar de vin. Mi-a spus si de ce: ca altfel nu indraznea sa-mi dea un atare invatamant.)
Pentru ca… era o vara calda, acum cativa ani. Ma uitam pe fereastra liceului si speram din tot sufletul ca ala sa fie liceul meu pentru urmatorii 4 ani. Si eram speriata, si victima unui trac deosebit de mare, asa cum mi se intampla de obicei cand trebuie sa fac ceva ce n-am mai facut. Imi amintesc clar ca puratm o fusta gri deschis si-un tricou mov inchis. Am intrat la examen (pentru cei care nu au prins acest sistem, o explicatie: eu am dat examen de admitere la liceul ales de mine, examen care a constat in 2 probe, ambele scrise, limba si literatura romana si matematica.) Intotdeauna m-am grabit, in principal pentru ca termin destul de repede ceea ce am de scris dar si pentru ca… imi place mie sa ies in evidenta astfel, terminandu-mi treaba rapid si bine (aproximativ in toate cazurile). Oricum, dupa vreo doua saptamani s-au afisat listele cu admisi si respinsi. M-am dus cu tot corpul tremurandu-mi si am aflat cu incantare ca eram pe lista celor admisi. Eram fericita.
Am ajuns acasa si am sunat-o pe mama sa-i spun vestea cea mare. M-a felicitat si mi-a spus ca va ajunge curand acasa cu cate ceva. Asa a si facut (sunt fan declarat dulciuri). L-am sunat si pe tata. El mi-a spus simplu: “Stiam”. Pai cum de?!, am intrebat uimita…Mi-a raspuns: pai cine crezi ca bantuia azi dimineata prin fata liceului, pe la 5,30… pana pe la vreo 7 asa… L-am intrebat de ce nu mi-a spus si mie; si mi-a spus: “ca sa nu-ti stric placerea”.
Leapsa o am de la Somnoros. O dau mai departe lor: Costin, Urban. Pentru ca ii citesc…la fel de des precum imi completez blog-ul… sau asa ceva.