Stres/Antistres - joaca asta ne omoara cate putin in fiecare zi, fura bucatele de suflet, te invata sa ignori senzatii, te obliga sa-ti construiesti carapace, scuturi, bariere si alte obstacole, totul ca sa nu fii stresat, suparat, ingrijorat, fara sa te previna de la inceput ca toata agitatia e degeaba; carapacele, scuturile, barierele si toate celelalte nu fac decat sa impiedice orice de a mai ajunge la suflet, il inchid intr-o fortareata greu accesibila.
Si cand ma gandesc ca inainte de a face asta, nu stiam de ce vor unii sa aiba masina… sa explic legatura…
In ultimul timp am avut posibilitatea sa ma plimb cu masina prin oras, noaptea. Nu am condus eu, ci m-am multumit sa stau pe bancheta din spate si sa ma joc putin de-a redescoperitul senzatiilor.
M-am asezat, mi-am scos pantofii, am intredeschis geamul, atat cat sa patrunda doar o briza usoara, care sa imi mangaie obrazul si sa se joace prin par. Mi-am maturat toate gandurile, grijile, visurile intr-un colt, totul sub sintagma “Gimme a break, la dracu’! “. Am lasat muzica sa inunde masina si am pornit.
Ne-am plimbat prin oras, pur si simplu. Nu pentru ca am fi cautat ceva anume sau pentru ca vroiam sa ajungem din punctul a in punctul b ci am ratacit. Nu am avut nici putere, nici chef sa vorbesc. Stateam pur si simplu; lasam ca totul in jur sa se transforme intr-un caleidoscop, un amestec de lumini si umbre, franturi fara inteles. Nu-mi venea a crede parfumul pe care-l simteam patrunzand in masina: era curat, puternic, incitant, fara urme de fum, de praf.
Am inchis pentru un moment ochii si m-am imaginat ca pe o sala goala, puternic luminata, cu ferestre deschise catre noaptea de afara. Am lasat senzatiile sa se joace precum nalucirile de Sanziene peste tot, sa zburde nestingherite prin toate colturile, sa se prinda intr-un dans nebunesc, sa ma ameteasca si sa ma amuze.
Eram pierduta in anonimat si in senzatii, ca o pauza pentru suflet. Nu ma mai simteam obligata sa fiu intr-un fel anume fata de oamenii din jur, fata de animale, fata de tot ce ma inconjura; nu existau. Nu trebuia sa ma feresc, nu trebuia sa ma gandesc. M-am lasat in voia muzicii si a brizei, in voia noptii si in mainile celui care conducea mi-am pus viata fara ezitare, pentru ca m-am simtit un pic nemuritoare, un pic zeita, un pic peste toti si toate.
Printre putinele gesturi pe care le-am putut schita a fost acela de a-mi rasfira parul in adierea vantului. Nici n-am reusit sa zambesc; pur si simplu am stat imobila, cu ochii larg deschisi si fara sa vad pe unde am mers.
Ne-am intors intr-un final acasa; toate amintirile din aceasta evadare din realitate le-am inchis intr-un glob de sticla - poate il voi folosi atunci cand voi simti ca nu mai pot sa rabd si ca am nevoie de-o gura de libertate si de uitare.

M-am lasat sedusa si am abandonat, totul intr-un interval de 30 de minute…poate chiar mai repede…
Povestea se desfasoara astfel: dupa o iesire in oras cu prietenii si o scurta plimbare, a urmat drumul catre casa si momentul cand m-am lasat sedusa. N-as putea sa spun de ce - el, dragut si asa mai departe, major, cu un amic, posesor al unora dintre cele mai uzitate clisee in materie de agatare - dar m-am lasat prinsa in joc. Probabil pentru ca era aproape 12 noaptea si vroiam sa-mi incep saptamana cu un zambet sau pentru ca am avut un moment de slabiciune sau poate pentru ca mi-au placut toate platitudinile alea debitate fara suflare si cu multa convingere (un scurt exemplu: el:”mi-a dat mama in grija pisica pt 10 zile si io…am pierdut-o”; eu: mda, si?). Oricum, am coborat impreuna din masina, ne-am tinut de mana si ne-am asezat pe o banca; totul s-a desfasurat intr-un decor romantic: pe sub castani inalti, cu un amestec de frunze galbene si verzi, cu luna aproape plina si stralucitoare, liniste… nici nu credeai ca esti aproape in mijlocul orasului.
En fin, a venit si momentul primului sarut: eram nerbadatoare, recunosc… insa eu: “ala are balconul vopsit in portocaliu? ce super tare!!”. Si el care se straduia saracul sa ma faca dulce ca o piersica, ba poate mai mult decat atat, ca o nectarina (pai da, mi-am pierdut puful in proces, cred ca a fost vorba si de cateva pene…)
Mai stam de vorba, mai iara cateva giugiuleli si sarutul numarul doi. Eu: “concentreaza-te…e noapte, stelele, luna… inchide ochii, deschide gura; ce dracu’…nu ti-ar fi rusine, la cat se straduieste bietul…”. Procedez in consecinta si… hmmm… ma ia somnul; de fapt, e mai rau…cred ca am fost atat de “absorbita” si de “infierbantata” de moment si de sarut incat am adormit… Si urmeaza momentul cand am abandonat.
Dupa acest eveniment ii explic destul de clar ca nu e cazul sa ne mai vedem, ca pur si simplu
nu e genul meu si ca asta n-ar putea sa mearga vreodata. El imi cere numarul de telefon; eu ii spun de un numar al unei companii private de telefonie, dar il anunt ca aparatul respectiv se afla in camera surorii mele mai mari deci va fi cam greu sa raspund taman eu si ca, mai mult ar deranja-o pe sora in discutie (mare noroc cateodata cu surorile astea…). El insista si-mi cere un id sau o adresa de mail; eu, nedorind de nici o culoare sa-i dau asa ceva, ii explic ca am dar nu prea folosesc… ca pot sa-i dau mail-ul unei prietene si asa mai departe (intre timp si pentru astfel de cazuri mi-am facut un al doilea profile pe yahoo mess… ajuta intotdeauna). El, si mai amarat, imi cere sa ne intalnim 10 minute pe saptamana; eu mi-am spus ca pur si simplu n-are rost, ca nu simt ceva pentru el, ca nici nu cred ca o sa fie cazul asa ca i-am zis, pentru a ‘nspe mia oara nu.
Dupa ce l-am supus acestui tir de nu-uri, imi cere sa-l sarut. Ma execut supusa. M-am gandit ca un sarut de noapte buna ar putea sa-l faca sa suporte situatia mai usor. El imi explica, putin suparat, ca sunt ilogica. Eu ii raspund ca am tot dreptul sa fiu ilogica, ca doar sunt femeie (bune platitudinile si cliseele cateodata). El ajunge la concluzia serii (lui): “mda, eu sunt realist, eu ma uit la stiri… dar tu… tu te uiti la Matrix!”, concluzie exprimata cu o mutra foarte plouata si care trebuia sa ma faca sa-mi fie rusine de alegerea mea (sigur ca nu!!). Singurul efect al acestei concluzii a fost un zambet involuntar…pentru ca mi-am adus aminte ca in Matrix joaca Keanu Reeves si…

Concluzia serii mele? Unde nu exista atractie… mai bine nu incerci; e mai simplu sa spui nu de la inceput decat sa tarasti o astfel de relatie care putea sa faca mai mult rau decat bine. De asemenea, un alt mai bine: mai bine singura decat prinsa intr-o relatie de dragul relatiei; cred sincer ca are absolut zero farmec.
Asa ca am ajuns acasa, m-am amuzat, mi-am facut baie si am folosit toate cremele disponibile, pentru fata, maini, corp si picioare, astfel incat, la final, miroseam precum raionul de parfumuri de la doua hypermarket-uri de pe-aici de langa casa…